Echipa noastra: Balló János Barna - Manager Operațiuni Forever România

Cel de-al treilea din seria interviurilor noastre cu colegii din Sediul Central din Bucuresti si din Centrele de Distributie Forever din tara este Balló János Barna - Manager Operațiuni Forever România, cel care de mai bine de 20 de ani coordoneaza operatiunile depozitelor noastre.  

 

„Acum mai bine de 20 de ani, ca proaspat absolvent al Facultatii de Medicina, am luat o decizie importanta, care s-a dovedit una dintre cele mai bune: m-am alaturat echipei Forever Romania. A fost o provocare multipla pentru mine si familie: mi-am schimbat locul de munca si ne-am mutat in alt oras, Cluj-Napoca. Activitatea mea in cadrul companiei  o pot compara cu cea a unui nou-nascut: am facut primii pasi alaturi de noii mei colegi, am „crescut” impreuna, am invatat impreuna, evoluam impreuna. Si ca in orice familie au fost alaturi de mine, am fost sustinut si indrumat si de Country Managerii nostri, Dóra si Gábor. Ei au fost cei care m-au incurajat intotdeauna si au fost langa mine.

Impreuna cu Adi, Alex, Oana, cu care am format de la inceput echipa, si ceilalti colegi care ni s-au alaturat pe parcurs suntem uniti si la dispozitia FBO/NC cu tot ce stim si putem si ne straduim sa le oferim tot sprijinul nostru. In acesti ani, am inteles ca sa lucrezi in Forever nu inseamna doar ca dimineata incepi programul si la sfarsit pleci acasa, ci ca sprijinul constant oferit FBO face mai usoara atat activitatea lor, cat si a mea si a colegilor care lucreaza in centrele de distributie si nu numai. Ajutorul oferit de noi este apreciat, pentru ca fiecare comanda procesata, fiecare colet care ajunge la un FBO de la noi este o caramida pe care si noi o punem la reusitele lor si la succesul companiei in Romania. Iar cuvintele, gesturile de multumire si aprecierile lor imi umplu sufletul, ma fac sa fiu mai bun si mai implinit. Ma ajuta in realizarea idealului meu de a fi de ajutor semenilor mei. Asta mi-am dorit cand am devenit medic si astfel am sansa de a fi de folos in continuare.                     

Alaturi de colegii mei din depozitul din Cluj-Napoca am avut sansa de a cunoaste numerosi  FBO/NC si de a oferi sprijinul nostru tuturor oamenilor minunati care ne-au vizitat si pe care ii asteptam nerabdatori sa revina mereu, sa ne revedem sanatosi. In aceasta perioada, ne lipsesc prezenta lor, vorbele, zambetele, chiar daca ne auzim la telefon sau comunicam electronic. Am fost alaturi unii de altii foarte multi ani si ne dorim sa-i ajutam in continuare cum putem mai bine. Este important ca munca si efortul FBO sa fie sustinute cat mai mult posibil, pentru ca bucuria reusitelor lor este si a noastra. M-am bucurat si ma bucur in continuare pentru fiecare FBO care este recunoscut la Success Day, fie pentru o calificare la nivelul de Asistent Supervizor, fie pentru a primi un cec Chairman’s Bonus sau insigna de Manager. Datorita acestor oameni minunati am devenit mai increzator, mai intelept.

András, Csongor, Ilka, Kata si Szabolcs (Echipa Forever din Cluj) sunt mereu pregatiti sa ofere ajutorul lor si sa fie aproape de FBO. Depozitul din Cluj a fost primul deschis in Romania dupa cel din Bucuresti, iar experienta acumulata in timp acolo m-a ajutat sa fiu promovat in pozitia de Manager de Operatiuni in companie, care mi-a oferit sansa de a fi astfel mult mai aproape de colegii mei din celelalte depozite din tara, care sunt mereu „in prima linie” atunci cand este nevoie de ei si de la care am invatat multe lucruri noi.               

Chiar daca tebuie sa facem fata unor noi timpuri in dezvoltarea afacerii noastre, echipa Forever Romania este dedicata FBO/NC si hotarata sa transforme provocarile in oportunitati, pentru ca impreuna sa construim succesele lor.

Fiti siguri ca aveti tot sprijinul nostru si in viitor!”